Vreme schimbătoare în luna mai cu temperaturi plăcute şi cu precipitaţii

  • Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în luna mai vremea nu va avea manifestări extreme.
  • Temperaturile vor fi apropiate de cele normale în ultima lună a primăverii şi este posibil să apară precipitaţii în mai multe regiuni ale României.
538 afișări
Imaginea articolului Vreme schimbătoare în luna mai cu temperaturi plăcute şi cu precipitaţii

Vreme schimbătoare în luna mai cu temperaturi plăcute şi cu precipitaţii

Potrivit ANM, în săptămâna 29 aprilie – 6 mai valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale mai ales în nord-vestul ţării. Excepţie vor face regiunilor sudice unde temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice, sudice şi sud-estice, dar şi deficitar în cele nordice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 6 – 13 mai, temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în jumătatea estică a teritoriului. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 13 – 20 mai, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar cu un uşor deficit în regiunile sudice.

În săptămâna 20 – 27 mai, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel specific pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor, au precizat meteorologii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici